De săptămâna trecută mă tot pregătesc să scriu câteva rânduri despre minunata nuntă a prietenei mele Cramen, dar nu prea am reuşit. Însă niciodaă nu e prea târziu.
Vestea că în acest an voi dansa la nunta lui Carmen a venit la un moment dat în luna februarie. Nimeni nu se aştepta să se căsătorească în acest an, cu atât mai mult cu cât cel alături de care a spus DA în faţa ofiţerului stării civile a fost Răzvan. Povestea lor este una interesantă şi mă bucur ca după toate surprizele plăcute, sau mai puţin plăcute pe care le-a pregătit viaţa au decis să pornească împreună pe acelaşi drum. Sunt două persoane ce se completează foarte bine, pe chipul şi în ochii cărora se poate citit IUBIREA.
Pe Carmen o admir foarte mult datorită ambiţiei pe care o are şi nu în ultimul rând datorită optimismului cu care vede lucrurile. Cu toate că este o persoană plină de viaţă şi optimistă a reuşi ca în ultimele două zile dinainte marelui eveniment să îmi transită emoţiile unui asemenea pas, emoţii pe care nu le-am mai avut niciodată până acum la nunta vreunei prietene. După multe emoţii a venit şi mult aşteptata zi. Chiar dacă de dimineaţă ploaia s-a încăpăţânat să îşi facă simţită prezenţa, până la amiază aceasta a devenit o amintire cerul fiind asaltat de un soare parcă mai strălucitor ca de obicei.
După cererea miresei de către mire, tot alaiul a luat drumul spre cununia civilă, ce a avut loc la Primăria Oradea, urmată de cununia religioasă de la Biserica Albastră şi nelipsitele poze care au durat două ore. La 19.30 s-a dat startul unei petreceri reuşite din toate punctele de vedere. Muzică bună, atmosferă excelentă, mâncare pentru toate gusturile, ce mai , toate ingredientele necesare unei seri extraordinare. Pentru mine nunta a început sâmbăta la ora 13.00 şi s-a terminat duminica dimineaţa la 06.45. A fost petrecerea de nuntă la care am stat cel mai mult şi cea mai reuşită la care am luat parte până acum. Le urez încă odată celor doi protagonişti Casă de Piatră, multă, multă fericire, să se iubescă şi peste 90 de ani cel puţin la fel de mult ca acum.
Vestea că în acest an voi dansa la nunta lui Carmen a venit la un moment dat în luna februarie. Nimeni nu se aştepta să se căsătorească în acest an, cu atât mai mult cu cât cel alături de care a spus DA în faţa ofiţerului stării civile a fost Răzvan. Povestea lor este una interesantă şi mă bucur ca după toate surprizele plăcute, sau mai puţin plăcute pe care le-a pregătit viaţa au decis să pornească împreună pe acelaşi drum. Sunt două persoane ce se completează foarte bine, pe chipul şi în ochii cărora se poate citit IUBIREA.
Pe Carmen o admir foarte mult datorită ambiţiei pe care o are şi nu în ultimul rând datorită optimismului cu care vede lucrurile. Cu toate că este o persoană plină de viaţă şi optimistă a reuşi ca în ultimele două zile dinainte marelui eveniment să îmi transită emoţiile unui asemenea pas, emoţii pe care nu le-am mai avut niciodată până acum la nunta vreunei prietene. După multe emoţii a venit şi mult aşteptata zi. Chiar dacă de dimineaţă ploaia s-a încăpăţânat să îşi facă simţită prezenţa, până la amiază aceasta a devenit o amintire cerul fiind asaltat de un soare parcă mai strălucitor ca de obicei.
După cererea miresei de către mire, tot alaiul a luat drumul spre cununia civilă, ce a avut loc la Primăria Oradea, urmată de cununia religioasă de la Biserica Albastră şi nelipsitele poze care au durat două ore. La 19.30 s-a dat startul unei petreceri reuşite din toate punctele de vedere. Muzică bună, atmosferă excelentă, mâncare pentru toate gusturile, ce mai , toate ingredientele necesare unei seri extraordinare. Pentru mine nunta a început sâmbăta la ora 13.00 şi s-a terminat duminica dimineaţa la 06.45. A fost petrecerea de nuntă la care am stat cel mai mult şi cea mai reuşită la care am luat parte până acum. Le urez încă odată celor doi protagonişti Casă de Piatră, multă, multă fericire, să se iubescă şi peste 90 de ani cel puţin la fel de mult ca acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu