joi, 18 decembrie 2008

Vin sarbatorile

Mai sunt cateva zile,şi magicile Sărbători ne bat la uşă. În urmă cu câteva zile vorbeam cu colegele mele de la serviciu despre bucuria care ne lumina sufletele în urmă cu câţiva ani, când cu cea mai mare nerăbdare îl aşteptam pe Moş Crăciu. Nu conta ce primeam, că erau mere, portocale, nuci ciocolată, dulciuri, jucării sau chiar o nuia, toate aveau un loc binemeritat în sufletul meu şi imi umplea chipul de bucurie. Azi, din păcate copii preferă, jucării cât mai sofisticate, telefoane de ultimă generatie, laptop-uri, calculatoare, etc. Cu toate că valoarea acestora este mult mai ridicata decat cea a unor banale fructe, entuziasmul celor mici nu este parca la fel de mare. Poate de aceea se şi zice că lucrurile mărunte sunt cele care aduc bucurie în suflet. Îmi aduc aminte de mirosul portocalelor care stăteau pe dulap, şi pe care le primeam cu porţia, sau de bananele verzi gălbui cu care ne întâlneam doar la ocazii speciale. Nu mai vorbesc despre delicioasele bomboane de pom, pe care le puteam gusta doar pe furis, sau dupa ce trecea preotul cu crucea. Din pacate toate sunt doar simple amintiri, iar agitatia din ziua de azi, ne impiedica parca sa le retraim. Poate si noi avem o vină, suntem din ce in ce mai agitati, si de cele mai multe ori uitam pur si simplu sa ne mai bucuram...Cred ca viata de copil este cea mai frumoasa etapa din evolutia unui om...

duminică, 14 decembrie 2008

In sfarsit...

Ideea unui blog o am de cateva luni,si in sfarsit, incepe sa prinda contur. Sa imi creez un blog a fost mult mai simplu decat ma asteptam. Totusi cea care m-a facut sa spun- Ok, azi imi voi face si eu un blog, a fost o buna pritena de a mea, de la Cluj. Dupa ce i-am citit gandurile si experientele postate pe blogul ei, am dat startul si blogului personal. Sper sa postez cat mai multe idei si ganduri, iar cei care le vor citi sa nu se plictiseasca. Daca totusi se va intampla acest lucru, ii rog sa-mi spuna direct...