vineri, 23 martie 2012

Ar fi împlinit 72 de ani...

                                                                           Noi două

Am vrut să scriu postarea asta luni, dar nu a fost să fie. Pe 19 martie, adică luni, bunica mea ar fi împlinit 72 de ani. Nu a apucat însă să-i împlinească. A ales să plece într-o zi de august, de ziua mea, în urmă cu aproape 7 ani. Deşi anii au trecut, lacrimile îmi invadează ochii ori de câte ori vine vorba de ea. Am iubit-o enorm, şi ce îmi pare rău e că nu i-am spus-o mai des, sau nu i-am demonstrat aşa cum ar fi meritat. Ea mă iubea şi mai mult, dar ştiu că şi acum mă iubeşte, şi mi-a demonstrat-o de mai multe ori. Este lângă mine ori de câte ori viaţa îmi mai pune câte un obstacol în drum, iar pentru asta îi mulţumesc..
.Luni m-am trezit cu gândul la ea. Mă gândeam....oare cum ar arăta la 72 de ani, oare cu ce bunătăţi m-ar aştepta, oare ce cadou i-aş duce...Evident sunt simple întrebări la care nu am cum să le dau un răspuns.Cum eu eram cu întrebările, ea a trecut la fapte. De dimineaţa am primit un telefon care îmi aducea un nou job, la câteva ore curierul îmi suna la uşă să-mi înmâneze iPad-ul câştigat la un concurs, după care peste vreo oră, un telefon de la o publicaţie din Bucureşti mi-a adus o nouă colaborare. Toate s-au întâmplat în ziua în care bunica mea ar fi împlinit 72 de ani. Ce coincidenţă, nu? Pentru tot ce a făcut pentru mine, şi pentru tot ce face nu pot decât să-i mulţumesc, să-i spun că o iubesc necondiţionat şi să îi promit că nu o voi uita niciodată.

sâmbătă, 17 martie 2012

Leapşa turistică despre România

Am primit o leapşă de la Bia căreia e musai să-i dau curs :). Aşadar, tre să răspund la 3 întrebări. Îmi plac şi mie călătoriile, dar nu la fel de mult ca Biancăi...

1. Dacă aţi avea puterea ministerului voi cum aţi promova România din punct de vedere turistic?
Hmm...Cred că la întrebarea asta doamna Nuţi ar avea ce scrie, dar cum nu i se adresează ei, ci mie, eu trebuie să dau răspunsul.
România se bucură de foarte multe atracţii turistice, mai mult sau mai puţin cunoscute. Din păcate, infrastructura e la pământ. Poţi să-i oferi turistului locuri minunate, de vis, dacă până să ajungă la ele face zeci de ore de drum, sau  îşi distruge maşina. Pentru ca România să se dezvolte din punct de vedere turistic ar trebui ca aleşii de la minister să fie persoane incoruptibile, ceea ce e imposibil. În timp ce chinezii refac un drum în câteva zile, la noi autostrăzile nu se construiesc nici în zeci de ani. Cum să mă duc eu la Mare, la noi, când cu trenul fac 18 ore? Bine că pot croaţii să-şi facă drumuri prin munţi...Oare la ei de ce se poate?
Concluzie...România nu poate fi promovată din punc de vedere turistic decât atunci când va avea şi o infrastructură pe măsură...
 2. Dacă un străin v-ar cere o listă cu 5 obiective turistice mai puţin cunoscute din Romania ce i-aţi propune şi de ce?
1. Fără doar şi poate primul pe listă ar fi Padişul . L-am descoperit în 2009 şi de atunci, în fiecare an, la începutul lunii august, îmi petrec un weekend acolo. Totul e minunat. Locul e înconjurat de linişte. o linişte care mie îmi reîncarcă bateriile pentru aproape tot anul. Padişul merită luat la pas. Fiecare colţ are ceva de oferit, ceva unic, ceva aparte. Eu am ales ca loc de cazare cortul. E minunat să mă trezesc dimineaţa şi să aud tălăngile oilor care se duc la păscut, sau ropotul cailor lăsaţi în libertate, nu mai zic nimic de plăcintele calde oferite pe traseu de localnicii zonei.


2. Zona Şuncuiuş. Tot o zonă de munte, cu multă linişte şi cu cea mai mare peşteră din România, Peştera Vântului, care, din câte ştiu eu, nu e deschisă publicului, în schimb se poate vizita peştera Ungurul Mare.
 3. Când vine vorba de Mare, aş recomanda Mangalia. Plajă curată (cel puţin eu aşa am prins), linişte, apă curată, locuri de vizitat şi oameni cu bun simţ.

4. Mănăstirea Izbuc, aşezată în mijlocul naturii, atrage destul de puţină lume în timpul anului.


5. Parcul dendrologic şi Cetatea Oradea. Parcul dendrologic a fost inaugurat în urmă cu vreo 2 ani, iar Cetatea se află în plin proces de renovare,urmând ca lucrările să fie finalizate până în 2015. Cetatea găzduieşte un Muzeu al Pâinii, unde vizitatorii redescoperă modul în care se făcea pâine pe vremuri.


3. Dacă aţi reprezenta România într-o altă ţară ce suveniruri autentice din România aţi duce cadou?
Orice străin care primeşte un obiect ce-l înfaţişează pe Dracula ştie că acel cadou e din România. Reprezentative sunt şi iile(mai ales după ce Adele a ales să pozeze într-o ie din România)

joi, 8 martie 2012

Pentru o fiinţă specială

O melodie care mie îmi place enorm de mult şi pe care i-o dedic, din toată inima, mamei mele. La multi ani, mama!!! La multi ani tuturor mamelor şi femeilor, că doar de aia e 8 martie ;)

duminică, 4 martie 2012

Filme...

Lista filmelor văzute de la începutul anului nu este una impresionantă, dar este mai bogată decât în anii trecuţi. Aşa că o să mă laud un pic :). 


Deşi l-am văzut, anul trecut,  pe HBO, dar nu de la început, Hachiko: A Dog's Story m-a impresionat, şi am plâns fără să mă pot controla. Aşa sunt eu, mai sensibilă atunci când vine vorba de animale, iar câinii sunt preferaţii mei. (Visul meu e să cresc câini de rasă :) ) Este inspirat dintr-o poveste reală, şi prezintă, foarte bine aş zice, legătura dintre câine şi stăpânul lui (Ar trebui să se uite şi mami la el ca să înţeleagă, odată pentru totdeauna, de ce iubesc eu câinii). Un film care merită văzut.
Lista a continuat cu War Horse, unul dintre filmele nominalizate în acest an la Oscar. Am lăcrimat şi aici un pic, şi nici nu se putea altfel, că doar era vorba tot despre un animal. Este un film regizat de Steven Spielberg. care prezintă povestea tânărului Albert şi a calului său, Joey. Cu toate că legătura dintre cei doi este puternică, ei trebuie să se despartă.
Şi pentru că  premiile Oscar băteau la uşa, m-am uitat la Hugo. Nu am văzut The Artist, ca să mă pot pronunţa care dintre ele este mai bun. Filmul este drăguţ, dar foarte previzibil. Povestea se bazează pe romanul "The Invention of Hugo Cabret" scris de Brian Selznick. Hugo, un băiat de 12 ani, orfan, trăieşte în pereţii unei gări din Paris. Copilul întâlneşte un automaton stricat, o fată excentrică şi pe proprietarul magazinului de jucării, un bărbat rece şi retras. De aici încolo, Hugo e prins într-o aventură magică şi misterioasă în care toate secretele sale sunt puse în pericolul de a fi dezvăluite. Merită văzut.
Nu am reuşit anul trecut să văd The King's Speech, aşa că a venit la fix într-o duminică cu multă zăpadă. S-a vorbit mult despre el. Este bazat pe o poveste reală, dar mie mi s-a părut că i-a lipsit ceva, mai ales la final.
Viespea Verde-The Green Hornet este o comedie de acţiune, a lui Michel Gondry în care joacă Seth Rogen, Cameron Diaz şi Jay Chou. Britt, fiul celui mai mare mai mare magnat media din Los Angeles, duce o existenţă fără griji, având ca singură preocupare distracţia, asta  până când tatăl său  moare în mod misterios, lăsându-i moştenire imperiul media pe care-l deţinea.  Împreună cu noul său prieten, Kato,  unul dintre  angajaţii teribil de inventivi ai tatălui său, Britt are, pentru prima dată în viaţă, şansa de a face ceva bun: să lupte împotriva tâlharilor şi a lumii interlope. Cei doi decid să se deghizeze pentru a se infiltra în mediile de infractori. Astfel, ei încalcă legea, pentru ca în final să o apere.
Cam atât până acum. Următorul pe listă e The Iron Lady, pe care abia aştept să-l văd. Mă bucur că Marlyn Streep a luat Oscarul pentru cea mai bună acriţă. Îmi place tare mult de ea.

joi, 1 martie 2012

CSID, revista mea dragă

Ce se întâmplă doctore? este revista mea de suflet. O cumpăr de când a apărut, cred că prin 2006. Am ratat cel mult 3 numere. O aştept cu mare drag, mai ales că, de obicei, nu vine singură ci cu mici cadouri :). În fiecare lună consult această listă cu reviste, şi în fucţie de cadourile pe care le au, mi le cumpăr.
CSID o cumpăr indiferent dacă are sau nu cadou. Mi se pare o revistă care conţine informaţii utile, de aceea o răsfoiesc din scoarţă-n scoarţă. Andreea Esca este vedeta acestui număr, ea povestind cum a slăbit 4-5 kg. şi cum se menţine în formă, zi de zi, la cei aproape 40 de ani. Fără cadou, revista costă 6.5 lei, iar în schimbul a 10 lei  cumpărătorul se alege cu o loţiune de corp Dove Winter Care, ediţie limitată (250 ml), 2 pastiluţe cu propolis şi vitamina C, o monstră  fond de ten de la L'oreal, Brosura Bon Prix, Broşura Yves Rocher şi  Brosura "Combateti raceala".Merită banii...
                                                                        FOTO