joi, 31 mai 2012

Prima ediţie BookLand la Oradea. Simt miros de carte

BookLand, cel mai avangardist, dinamic, cult, cool și prietenos târg de carte din România, a ajuns la Oradea şi poate fi vizitat până pe 3 iunie. Iubitori de carte, muzică, film și jocuri pot alege din cele peste 9000 de titluri oferite de editurile participante.

 De când am aflat că BookLand ajunge la Oradea am ştiut ce o să fac la sfârşit de săptămână. Abia aştept ziua de sâmbătă. Mă văd printre rafturi, răsfoind zeci de pagini, analizând zeci de titluri, şi mai mult ca sigur, întorcându-mă cu cuna, două, trei cărţi acasă. Sper ca orădenii să iasă din casă ,şi să-şi petreacă câteva minute şi la târgul de carte.Totodată, sper să devină o tradiţie, şi an de an carevana BookLand să poposească la Oradea.
Târgul are loc la Oradea Shopping City. Oferta cuprinde peste 9000 de titluri de carte, muzică, film și jocuri, de la peste 70 de edituri participante. Caravana BookLand este cel mai inedit târg de carte, muzică, film și jocuri, aflat la a 2-a ediție, prezent pe parcursul anului 2012 în 39 de orașe din țară, timp de 42 de săptămâni.
Conceptul BookLand este unul inovator, atât prin aria geografică de acoperire, cât și prin amploarea sa, reunind mii de titluri sub aceeași umbrelă. BookLanderii sunt așteptați cu numeroase premii, concursuri, oferte speciale și momente de excepție în principalele centre comerciale din România, precum și în cadrul librăriei on-line www.book-land.ro.
Sub aceeași umbrelă, BookLand integrează și librăria on-line - www.book-land.ro - portal ce oferă cele mai noi titluri, recomandări, promoții și oferte speciale în materie de carte, muzică, film, jocuri, cadouri și birotică, fiind la dispoziția vizitatorilor săi și după ce Caravana BookLand a plecat către o nouă destinație.