joi, 18 iunie 2009

Amintiri din copilărie-partea I

E trecut de ora 12.00 şi încă nu îmi este somn. Ştiu că mă aşteaptă o nouă zi de muncă dar cu toate aceste nu reuşesc să adorm. Mai tragic va fi la dimineaţă ....după o cafea strog o să îmi revin.

Deschid geamul şi preţ de câteva minute îmi pierd privirea printre multitudinea de stele aşezate într-o ordine perfectă, pe o înstelată boltă cerească. Nu am mai privit cerul noaptea de multă vreme şi această privelişte îmi trezeşte multe amintiri. E 18 iunie...În utmă cu 7-8 ani sau chiar mai mulţi mă bucuram enorm de venirea vacanţei de vară. Îmi aduc aminte de serile de vară petrecute pe uliţele din Căpâlna alături de Gabi, Ionuţ, Anca şi mulţi alţii. De serile în care jucam Telefonul fărăr fir, Şotron, Elastic sau pur şi simplu stăteam la taclale. Îmi amintesc de serile petrecute pe podul din Căpâlna, de cele în care alături de Gabi luam drumul Căpâlna-Petid la pedalat cu bicicletele noastre. Aaaa şi îmi amintesc de nenumăratele seri petrecute pe banca din faţa casei sau pe cea din vecini alaturi de vecina mea Delia povestind vrute şi nevtrute. 22 de ani din cei 25 pe care o să îi fac în curând i-am petrecut în minunata CĂPÂLNA. Mi-e dor de acele vremuri. Extrem de dor. O parte din mine a rămas acolo şi trăieşte acolo. Amintiri, copilărie, prieteni pe care nu o să-i uit niciodată şi multe altele... toate acestea le-am trăit acolo. Acum când privesc cerul înstelat toate îmi vin în minte... Cred că au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, ani pe care nu o să-i uit niciodată. În timp ce amintirile copilăriei îmi brăzdează mintea o stea se desprinde de pe boltă încercând parcă să îmi spună..."Toate acestea au fost, acum realitatea e cu totul alta"...Din păcate aşa e dar din când în când merită să visăm, mai ales că visele sunt gratuite, nu cer nimic în schimb...Ca de fiecare dată când văd o stea căzând îmi pun o dorinţă, ce sper să se şi îndeplinească. Mi-e dor de multe lucruri din trecut...Copil fiind nu prea ştiam ce înseamnă să ai probleme, stres şi o viaţă agitată. Acum acestea le adun din ce în ce mai des atât din partea mea cât şi a persoanelor cu care mă întâlnesc. E păcat că problemele şi viaţa cotidiană au devenit atât de importante încât am ajuns să nu mai avem timp pentru noi. De multe ori gesturi din copilărie pe care le credem absolut banale ne pot face să vedem viaţa cu alţi ochi, să fim mai optimişti, mai zâmbitori şi mai puţini încruntanţi. Dacă am reuşi să fim preţ de câteva clipe pe zi copiii de altădată, viaţa noastră ar fi mult mai uşoară şi mai liniştită. Piesa care îmi vine acum în minte- O lume minunată...Mihai Constantinescu...






Să nu uităm să fim copiii

sâmbătă, 13 iunie 2009

Casa de piatra!!!











De săptămâna trecută mă tot pregătesc să scriu câteva rânduri despre minunata nuntă a prietenei mele Cramen, dar nu prea am reuşit. Însă niciodaă nu e prea târziu.
Vestea că în acest an voi dansa la nunta lui Carmen a venit la un moment dat în luna februarie. Nimeni nu se aştepta să se căsătorească în acest an, cu atât mai mult cu cât cel alături de care a spus DA în faţa ofiţerului stării civile a fost Răzvan. Povestea lor este una interesantă şi mă bucur ca după toate surprizele plăcute, sau mai puţin plăcute pe care le-a pregătit viaţa au decis să pornească împreună pe acelaşi drum. Sunt două persoane ce se completează foarte bine, pe chipul şi în ochii cărora se poate citit IUBIREA.
Pe Carmen o admir foarte mult datorită ambiţiei pe care o are şi nu în ultimul rând datorită optimismului cu care vede lucrurile. Cu toate că este o persoană plină de viaţă şi optimistă a reuşi ca în ultimele două zile dinainte marelui eveniment să îmi transită emoţiile unui asemenea pas, emoţii pe care nu le-am mai avut niciodată până acum la nunta vreunei prietene. După multe emoţii a venit şi mult aşteptata zi. Chiar dacă de dimineaţă ploaia s-a încăpăţânat să îşi facă simţită prezenţa, până la amiază aceasta a devenit o amintire cerul fiind asaltat de un soare parcă mai strălucitor ca de obicei.
După cererea miresei de către mire, tot alaiul a luat drumul spre cununia civilă, ce a avut loc la Primăria Oradea, urmată de cununia religioasă de la Biserica Albastră şi nelipsitele poze care au durat două ore. La 19.30 s-a dat startul unei petreceri reuşite din toate punctele de vedere. Muzică bună, atmosferă excelentă, mâncare pentru toate gusturile, ce mai , toate ingredientele necesare unei seri extraordinare. Pentru mine nunta a început sâmbăta la ora 13.00 şi s-a terminat duminica dimineaţa la 06.45. A fost petrecerea de nuntă la care am stat cel mai mult şi cea mai reuşită la care am luat parte până acum. Le urez încă odată celor doi protagonişti Casă de Piatră, multă, multă fericire, să se iubescă şi peste 90 de ani cel puţin la fel de mult ca acum.

miercuri, 3 iunie 2009

Omul, o fiinţă cu sute de feţe necunoscute


De felul meu sunt o persoană optimistă, deschisă şi sociabilă...cu excepţia ultimelor 2 săptămâni în care am decis să schimb acestă latură a mea. Am încercat să ajut cât am putut de mult, chiar dacă acea persoană merita mai mult sau mai puţin. Nu o făceam din obligaţie ci pur şi simplu aşa simţeam că trebuie să fac. Cu toate acestea, la un moment dat mi-am dat seama că nu prea merită să fiu aşa de săritoare şi binevoitore...Chiar nu merită...Nu contează pentru cine fac aceste lucruri, tot dezamăgire se numeşte atunci când sunt călcată în picioare pe nedrept. Încă din prima zi a acestui an mi-am propus să spun de mai multe ori NU. Am pus în aplicare deja această idee şi sper să o pot pune tot mai mult. Duminica trecută am simţit pentru prima dată cum este când sufletul doare...nu aş mai vrea să am acest sentiment niciodată...Cu toate că oamenii sunt cei care aduc bucuria în suflet, tot ei sun cei care provoacă şi cele mai adânci răni, răni care se vindecă foarte greu. Chiar dacă se vindecă, cicatricele rămân. Cred că ăsta este şi motivul pentru care iubesc atât de mult câini. Sunt nişte animale superbe care în schimbul unui gram de iubire sunt în stare să facă tot ce le stă în putere ca să îşi facă stăpânul fericit. Ce ironie, nu? Nu au cum să comunice cu noi prin vorbe, dar comportamentul lor face mai mult decât toate cuvintele din dicţionarul unei limbi...Invidia şi dorinţa de a avea tot timpul mai mult decât celălalt sunt lucrurile cele mai normale în această societate haotică...Mi-am dat seama că pentru persoane pe care le credeam apropiate până acum cel mai important e interesul propriu, nu conteză dacă pentru a reuşi să facă un lucru trebuie să -i calce în picioare chiar şi pe cei în care până mai ieri aveau încredere şi le cereau sfatul ori ajutorul...
Asta e viaţa, cu bune cu rele, îşi urmează cursul... şi în fiecare zi ne predă o nouă lecţie...

duminică, 31 mai 2009

Ce faci în weekend?Stai la televizor?Petrece un weekend în Bihor














Călătoriile sunt una dintre pasiunile mele. Recunosc că le prefer pe cele în afara ţării, dar tind să cred că acest lucru se întămplă tocmai pentru că nu am încercat să vizitez prea mult România. Este drept că şi părerea pe care o am despre minunata ţară nu este una prea bună. Avem locuri extrem de frumoase ce cu greu pot fi descrise, dar nu ştim să le păstrăm sau să le promovăm. De când cu Elena Udrea ministrul al Turismului, campaniile de promovarea turismului în România sunt tot mai des întâlnite, uneori cu folos alteori cu diverse interese. La sfârşitul săptămânii, a fost organizat primul târg de turism, de promovare a judeţului Bihor. Timp de două zile, Pasajul Vulturul Negru, o emblemă a Oradiei, a găzduit standuri cu oferte de petrecere a concediului sau sfârşitului de săptămână în Bihor. Cei aproape 40 de participanti au fost atât din judeţ cât şi din alte părţi ale ţării sau chiar Ungaria, iar ofertele aduse la Oradea păreau interesante. Sloganul campaniei Ce faci în weekend? Stai la televizor? Petrece un weekend în Bihor... îmi place tare mult, la fel ca şi ideea organizării unui asemenea eveniment .Pe lângă oferte turistice, cei care au trecut prin Pasaj în aceste două zile au putut urmări spectacol de muzică populară, dansuri, cântece, prezentare de costume populare, muzică usoara, piese de teatru, etc. Am venit acasă cu o mulţime de pliante, dar şi cu gândul că România merită vizitată.

luni, 11 mai 2009

Cine salveaza o viata salveaza o lume intreaga

fundatia pentru smurd

Zilnic ii putem vedea cum aleargă pe şosele având ca scop salvarea cât mai multor vieţi alflate în situaţii de urgenţă. Este primul an când an completat formularul 230, prin care pot redirecţiona 2% din impozitul pe venit unei asociaţi sau fundaţii. Alegerea mea a fost Fundaţia SMURD. Ştiu că aceşti oameni, Salvatorii de vieţi, cum îmi place mie să le spun, fac chiar şi imposibilul de multe ori pentru a salva pe cineva aflat într-o situaţie critică. Fie că este vorba de atac cerebral, accident rutier, accident de muncă sau orice altă situaţie de urgenţă, personalul de la SMURD este tot timpul pregătit să intervină în lupta cu moartea. Mă bucur că redirecţionând acest 2% către ei voi contribui la achiziţionarea aparaturii medicale cu ajutorul căreia vor fi salvate numeroase vieţi omeneşti. Voi susţine SMURD ori de câte ori voi avea posibilitatea...

duminică, 1 februarie 2009

Radio ZU

De o saptamana si ceva ascult Radio ZU in fiecare dimineata in drum spre Scarbici ;)). Ies din casa, imi pun castile la telefon si dau drumul la Radio ZU. Nu stiu daca posul de radio e de vina, dar de cand il ascult reusesc sa ajung mai repede la serviciu, nu cu 1-2 minute inainte de inceperea sedintei cum am eu obiceiul, si in acelasi timp sunt mai bine dispusa. Cel mai tare ma amuza farsele pe care prezentatorii Morar si Buzdugan, le fac ascultatorilor si nu numai. Saptamana asta am prins una tare...abia m-am ambitut sa nu rad pe tramvai. Cica o tipa clasa a 11-a de prin Moldova, fosta miss, vroia sa dea la medicina. Si cum fata era AS la Bio colegii s-au gandit sa-i faca o farsa. O suna unu dintre prezentatori si se da dret profu de Bio. Motivul apelului telefonic era o inspectie ce urma sa aiba loc a doua zi la Biologie. Printre altele o intreaba daca stie ceva despre Imina, la care eleva ii spune ca nu s-a prea pregatit la aceasta lectie, dar ca probabil e o parte a corpului. Pentru a-i veni in ajutor, presupusul prof se ofera sa ii dicteze tot ce trebuie sa stie pentru a doua zi. Ii spune ca inima are 2 Vulve, doua testicole, si tot felu de organe, care numai la inima nu se gasesc. La final o intreaba daca stie ce ii Clitoristul...iar tipa ii raspunde ...o parte a inimii....sa mor de ras nu alta...Profu ii explica ca de fapt este o glanda salivara a barbatilor...jur ca nu mai puteam de ras :))...Glumele au tot continuat, iar la final ii spune ca gluma a venit din partea colegilor de clasa, si o intreaba daca stie bancul cu Inima....INIMAginabil de proasta =))

Nadal-the best

Spre rusinea mea nu am mai scris de mult pe blog. Din pacate serviciul a ajuns sa imi ocupe cea mai mare a timpului, sper totusi sa imi revin si sa imi acord mai mult timp...cam greu dar o sa incerc. Azi am urmarit, atat cat am putut deoarece am muncit, finala de tenis de la Australian Open, Federer vs. Nadal. Ador tenisul, la fel si pe Nadal. Mi-am dorit forte mult sa il vad invingator in disputa de azi cu Federer...Si iata ca a reusit. FELICITARI lui. Primele doua seturi le-am urmarit de acasa si aveam o oarecare indoiala ca Nadal va castiga, tinand cont de meciul record pe care l-a disputat cu Verdasco. Dat fiind faptul ca trebuia sa ajung la redactie, am pornit pe la 13.00 in conditiile in care la ora aceea trebuia sa fiu deja acolo. Din pacate la mine in birou nu avem TV, noroc insa cu baietii de la sport care au in doatare asa ceva. Odata ajunsa la birou am scris un material, dupa care nu am mai rezistat si mi-am mutat biroul la baieti. Ca norocu aveau si un calculator liber, asa ca am impuscat doi iepuri dintr-o lovitura. Am prins finalul celui de-al patrulea set. Cand a inceput setul cinci aveam din ce in ce mai multe emotii pentru Nadal. Din fericire increderea pe care a afisat-o si felul in care lovea mingile l-a facut, pe Nadal, ca dupa patru ore si 18 minute sa il invinga pe cel care odata era supranumit Extraterestrul. Sper ca victoriile lui Nadal in fata lui Federer sa fie tot mai dese. VAMOS Nadal.

miercuri, 21 ianuarie 2009

Sa spui tot timpul ce simti...

Am vrut sa scriu aceste randuri mai de mult, dar parca nu aveam starea necesara...O sa incerc azi sa vad ce imi reuseste...

Traim zi de zi inconjurati de persoane dragi noua, carora parca ne este greu sa le spunem cu adevarat ce simtim, iar atunci cand pleaca de langa noi pentru totdeauna parca nu ne mai ajung cuvintele. Din pacate printr-o astfel de experienta am trecut si eu...Chiar si acum cand scriu aceste randuri lacrimile imi joaca in coltul ochilor, iar remuscarile ma coplesesc. Cu toate ca pentru o perioada destul de scurta, pot spune ca am avut bunicii ideali. Acele persoane super incantate ca in viata lor a aparut primul nepot, acele persoane gata sa faca orice pentru a-i satistafe fiecare moft.

Din pacate, la sapte ani a trebui sa ma despart de cel care imi fusese bunic. Eram prea mica atunci ca sa imi dau seama ce a insemnat acea pierdere. A ramas bunica, Maicuta, asa ii ziceam...Ma adora, eram ca un Soare pentru ea...i se lumina fata cand ma vedea. La acea vreme, insa, nu am stiu sa o rasplatesc indeajuns pentru toate cate le facea pentru mine. Acum, cand nu mai este, e prea tarziu sa mai fac ceva. Am pierdut-o cu o zi inainte sa implinesc 21 de ani...pe 1 august 2005. Nu am sa uit acea zi niciodata. Eram la Capalna, o ajutam pe mami sa imi pregateasca nelipsitul tort de ziua mea.

Pe la amiaza am fost sa imi ridic un pachet de la posta...primisem cadoul de ziua mea de la Bia, prietena mea din Ineu. Am ajuns acasa cu zambetul pe buze si foarte fericita. La nici 10 minute suna telefonul... Era un telefon de la Remetea, de la vecinii bunicii mele...Raspunde Andrei, la care persoana de la celalalt capat al firului o cere pe mami. Nu mi-ar fi trecut prin gand ca i s-ar fi putut uintampla ceva bunicii mele, mai ales ca in urma cu 4 zile ma intorsesem de la ea, iar in urma cu o zi vorbisem la telefon.

Din pacate vestea pe care mami a primit-o in acea zi a fost...trebuie sa veniti repede la Remetea, mama ta a fost gasita moarta. Nu imi venea sa cred...La cateva minute dupa ce mami a inchis am sunat din nou sa vad daca intr-adevar este adevarat, iar raspunsul a fost acelasi....Este moarta...Dupa amiaza am ajuns la Remetea...Drumul pana acolo mi s-a parut o vesnicie. Tot timpul am sperat sa fie o greseala , sa ajung acolo si sa o vad din nou prin curte, bucuroasa ca ne-am dus la ea. In loc de aceasta imagine, am gasit vecini si rude care pregateau toate cele necesare pentru prima seara de priveghi...

Nu am sa uit niciodata imagine bunicii mele, era intinsa pe jos...parca dormea, nu avea nimic schimbat, exact cum o lasasem in urma cu 4 zile. Au fost trei zile in care parca eram pe alta planeta...Trei zile care m-am facut sa imi dau seama ca nu trebuie sa regreti nimic in viata, sa incerci tot ceea ce poate fi incercat, chiar daca e bine, chiar daca e rau...Si cel mai important , sa spui tot timpul ce simti...Sunt sigura ca de acolo de sus de unde sunt bunicii mei, ma vegheaza, si sper ca sunt mandri de mine, la fel cum erau in urma cu cativa ani.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

2009...

Planuri, vise, speranţe, ....toate le-am avut în minte la trecerea în noul an.... Dacă ar fi să trag o linie sub 2008, nu aş prea avea ce să adun, dar nici nu mă plâng. Au fost ani şi mai nasoli. Cât priveşte noul an, sper să fie unul mai bun. Mi-am pus mai multe dorinţe în speranţa că o parte se vor împlini. Una dintre ele a început să prindă contur încă din a doua zi a lui 2009. Fiind o persoană mai superstiţioasă nu o divulg până....când se va împlini...şi sunt sigură că se va împlini, deoarece ţine de voinţa mea. La mulţi ani şi un An nou fericit!!!