Sa spui tot timpul ce simti...

Am vrut sa scriu aceste randuri mai de mult, dar parca nu aveam starea necesara...O sa incerc azi sa vad ce imi reuseste...

Traim zi de zi inconjurati de persoane dragi noua, carora parca ne este greu sa le spunem cu adevarat ce simtim, iar atunci cand pleaca de langa noi pentru totdeauna parca nu ne mai ajung cuvintele. Din pacate printr-o astfel de experienta am trecut si eu...Chiar si acum cand scriu aceste randuri lacrimile imi joaca in coltul ochilor, iar remuscarile ma coplesesc. Cu toate ca pentru o perioada destul de scurta, pot spune ca am avut bunicii ideali. Acele persoane super incantate ca in viata lor a aparut primul nepot, acele persoane gata sa faca orice pentru a-i satistafe fiecare moft.

Din pacate, la sapte ani a trebui sa ma despart de cel care imi fusese bunic. Eram prea mica atunci ca sa imi dau seama ce a insemnat acea pierdere. A ramas bunica, Maicuta, asa ii ziceam...Ma adora, eram ca un Soare pentru ea...i se lumina fata cand ma vedea. La acea vreme, insa, nu am stiu sa o rasplatesc indeajuns pentru toate cate le facea pentru mine. Acum, cand nu mai este, e prea tarziu sa mai fac ceva. Am pierdut-o cu o zi inainte sa implinesc 21 de ani...pe 1 august 2005. Nu am sa uit acea zi niciodata. Eram la Capalna, o ajutam pe mami sa imi pregateasca nelipsitul tort de ziua mea.

Pe la amiaza am fost sa imi ridic un pachet de la posta...primisem cadoul de ziua mea de la Bia, prietena mea din Ineu. Am ajuns acasa cu zambetul pe buze si foarte fericita. La nici 10 minute suna telefonul... Era un telefon de la Remetea, de la vecinii bunicii mele...Raspunde Andrei, la care persoana de la celalalt capat al firului o cere pe mami. Nu mi-ar fi trecut prin gand ca i s-ar fi putut uintampla ceva bunicii mele, mai ales ca in urma cu 4 zile ma intorsesem de la ea, iar in urma cu o zi vorbisem la telefon.

Din pacate vestea pe care mami a primit-o in acea zi a fost...trebuie sa veniti repede la Remetea, mama ta a fost gasita moarta. Nu imi venea sa cred...La cateva minute dupa ce mami a inchis am sunat din nou sa vad daca intr-adevar este adevarat, iar raspunsul a fost acelasi....Este moarta...Dupa amiaza am ajuns la Remetea...Drumul pana acolo mi s-a parut o vesnicie. Tot timpul am sperat sa fie o greseala , sa ajung acolo si sa o vad din nou prin curte, bucuroasa ca ne-am dus la ea. In loc de aceasta imagine, am gasit vecini si rude care pregateau toate cele necesare pentru prima seara de priveghi...

Nu am sa uit niciodata imagine bunicii mele, era intinsa pe jos...parca dormea, nu avea nimic schimbat, exact cum o lasasem in urma cu 4 zile. Au fost trei zile in care parca eram pe alta planeta...Trei zile care m-am facut sa imi dau seama ca nu trebuie sa regreti nimic in viata, sa incerci tot ceea ce poate fi incercat, chiar daca e bine, chiar daca e rau...Si cel mai important , sa spui tot timpul ce simti...Sunt sigura ca de acolo de sus de unde sunt bunicii mei, ma vegheaza, si sper ca sunt mandri de mine, la fel cum erau in urma cu cativa ani.