Amintiri din copilărie-partea I

E trecut de ora 12.00 şi încă nu îmi este somn. Ştiu că mă aşteaptă o nouă zi de muncă dar cu toate aceste nu reuşesc să adorm. Mai tragic va fi la dimineaţă ....după o cafea strog o să îmi revin.

Deschid geamul şi preţ de câteva minute îmi pierd privirea printre multitudinea de stele aşezate într-o ordine perfectă, pe o înstelată boltă cerească. Nu am mai privit cerul noaptea de multă vreme şi această privelişte îmi trezeşte multe amintiri. E 18 iunie...În utmă cu 7-8 ani sau chiar mai mulţi mă bucuram enorm de venirea vacanţei de vară. Îmi aduc aminte de serile de vară petrecute pe uliţele din Căpâlna alături de Gabi, Ionuţ, Anca şi mulţi alţii. De serile în care jucam Telefonul fărăr fir, Şotron, Elastic sau pur şi simplu stăteam la taclale. Îmi amintesc de serile petrecute pe podul din Căpâlna, de cele în care alături de Gabi luam drumul Căpâlna-Petid la pedalat cu bicicletele noastre. Aaaa şi îmi amintesc de nenumăratele seri petrecute pe banca din faţa casei sau pe cea din vecini alaturi de vecina mea Delia povestind vrute şi nevtrute. 22 de ani din cei 25 pe care o să îi fac în curând i-am petrecut în minunata CĂPÂLNA. Mi-e dor de acele vremuri. Extrem de dor. O parte din mine a rămas acolo şi trăieşte acolo. Amintiri, copilărie, prieteni pe care nu o să-i uit niciodată şi multe altele... toate acestea le-am trăit acolo. Acum când privesc cerul înstelat toate îmi vin în minte... Cred că au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea, ani pe care nu o să-i uit niciodată. În timp ce amintirile copilăriei îmi brăzdează mintea o stea se desprinde de pe boltă încercând parcă să îmi spună..."Toate acestea au fost, acum realitatea e cu totul alta"...Din păcate aşa e dar din când în când merită să visăm, mai ales că visele sunt gratuite, nu cer nimic în schimb...Ca de fiecare dată când văd o stea căzând îmi pun o dorinţă, ce sper să se şi îndeplinească. Mi-e dor de multe lucruri din trecut...Copil fiind nu prea ştiam ce înseamnă să ai probleme, stres şi o viaţă agitată. Acum acestea le adun din ce în ce mai des atât din partea mea cât şi a persoanelor cu care mă întâlnesc. E păcat că problemele şi viaţa cotidiană au devenit atât de importante încât am ajuns să nu mai avem timp pentru noi. De multe ori gesturi din copilărie pe care le credem absolut banale ne pot face să vedem viaţa cu alţi ochi, să fim mai optimişti, mai zâmbitori şi mai puţini încruntanţi. Dacă am reuşi să fim preţ de câteva clipe pe zi copiii de altădată, viaţa noastră ar fi mult mai uşoară şi mai liniştită. Piesa care îmi vine acum în minte- O lume minunată...Mihai Constantinescu...






Să nu uităm să fim copiii