Fulgii de argint s-au aşternut peste Oradea. Am crezut că plouă când i-am auzit cum loveau în geamul camerei. Era gheaţă cu zăpadă. În scurt timp, mantia albă a acoperit peisajul nocturn. Aunci, copilul din mine a început să se bucure, să zburde de fericire şi să spună : "Hai afară. Ieşi la zăpadă. Ieşi şi te bucură". Nu i-am putut rezista. Aş fi chiuit de bucurie când am păşit pe covorul alb, dar m-am abţinut. Era trecut de 22.00. Data viitoare nu mă voi abţine.
Fulgii grei îmi loveau faţa, nasul şi obrajii îngheţau, în timp ce mirarea şi bucuria Sashei m-au făcut să râd zgomotos.
Prin faţă mi-au trecut imaginile copilărie. Am regăsit mănuşile mov cu un deget, cizmuliţele din fâş, şi paltonul plămâniu. Am alergat să fac primul om de zăpadă. Din vatra sobei am luat tăciunii negri care s-au transformat în nasturi şi ochi, morcovul cel roşu a ajuns nasul lui Rudolf, iar mătura cea răsfirată, mâna omului. În faţa casei apărea primul derdeluş, în timp ce sania unsă cu slănină, aluneca spre punctul zero al satului, dealul de unde săniile o luau la vale.
Mă bucur că la 30 de ani copilul din mine reuşeşte să iasă din cutia maturităţii şi să trăiască micile bucurii ale vieţii.
Vorba cântecului: "O lume a inocenţei păstraţi-o oricear fi...Pentru copii"
Fii binevenită iarnă! Noi, copiii te iubim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu