Acasă....

După multe luni, parcă prea multe, am ajuns acasă. Acasă la cei dragi, acasă la părinţi, acolo unde totul este mult mai simpul. Agitaţia a dispărut, stresul s-a risipit, totul pare atât de simplu şi de normal încât mă întreb de ce abia acum văd lucrurile aşa. Încerc să mă bucur  de toate lucrurile mărunte dar pline de energie, pline de viaţă, pline de bucurie, pline de speranţă. Mă bucur de sprijinul oamenilor pe umărul cărora pot să plâng, sau pot să râd fără să mă întrebe de ce o fac. Mă bucur de bucuria unui căţel care cu o  privire, cu un simplu gest transmite mai mult decât ar face-o o mie de cuvinte.Viaţa e minunată când ai oameni minunaţi alături. E al naibii de bine Acasă...