luni, 20 februarie 2012

Te iubesc, tati



Sunt cuvintele pe care am simţit nevoia să le spun azi.
El este omul la care ţin cel mai mult din lume. Din păcate, cuvintele sunt prea puţine, şi prea sărace pentru a exprima ceea ce simt pentru el. Între noi este o legătură foarte puternică. Ne leagă bune, ne leagă rele, că doar aşa e viaţa, şi trebuie să trecem prin toate.Îl iubesc enorm, şi cred că el ştie asta . Nu am fost dintotdeauna la fel de apropiaţi. Legătura a început să fie tot mai puternică după ce eu am plecat la liceu. De atunci, au trecut 9 ani, şi  simt că această legătură creşte de la o zi la alta. Avem aceeaşi fire, telepatia  funcţionează, şi de foarte multe ori împărtăşim aceleaşi ideii. Este omul pe care l-am avut drept model în viaţă, un om corect, dispus să lupte pentru cariera profesională, dar şi acel om care este alături de familie. Îmi doresc să le pot da copiilor mei libertatea pe care el mi-a oferit-o şi să am încredere în ei, la fel cum şi el are în mine.A fost şi este stâlpul de care am nevoie, umărul pe care să plâng, cel mai bun sfătuitor,cel mai bun părinte, dar şi cel mai bun prieten.
 Am încercat mereu să nu-l dezamăgesc, ci să-l fac mândru de mine. Eu cred că mi-a ieşit...Sunt convinsă că se era loc şi de mai bine :).Tot ce îmi doresc acum, e să fie sănătos, să se bucure cât mai mult de pensie, şi atunci când va veni vremea (cum ar spune el...cât mai repede, fata mea, că suntem şi noi bătrâni:)))....deşi nu e aşa) să-şi crească nepoţii.

2 comentarii:

  1. La multi ani si din partea mea! Sa fie sanatos si fericit alaturi de voi, e tot ce conteaza :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim...Sa stii ca nu e ziua lui, azi:)

    RăspundețiȘtergere