miercuri, 22 februarie 2012

Cuvintele pot face minuni...La mulţi ani, Sebi!!!

Ce poate fi mai crunt decât să afli, când eşti în floarea vârstei, că suferi de o boală foarte gravă? Sebastian Iftimi un tânăr orădean, de 25 de ani, a primit, în luna decembrie, anul trecut, cumplita veste că suferă de anemie aplastică(leucemie). Pentru tratarea ei este nevoie de un transplant cu celule Stem, o operaţie extrem de costisitoare (150.000 Euro), bani asiguraţi de Ministerul Sănătăţii. În plus, el mai are nevoie de o sumă suplimentară pentru ca, timp de 6 luni, va trebui să locuiască, în străinatate, în afara unităţii medicale.
"Faptul că sunt dopat cu medicamente (singurele care mă mai menţin în viaţă), nu mă opreşte să mă gândesc la cum ar trebui să fie viaţa mea alături de familia mea şi prietenii mei. Nu pot să accept atât de uşor moartea, pentru că e un pic cam devreme şi cred că ar fi bine să o las să mai aştepte. Am doar 25 de ani. Chiar dacă sună ciudat, trebuie să accept că medicamentele îmi dau viaţă în acest moment" mărturiseşte Sebi.
Mâine, Sebi va împlini vârsta de 26 de ani. Cei care vor să-l ajute pot să depună bani în conturile: RO35UGBI0000392001651RON şi RO28UGBI0000392001652EUR, deschise la Garanti Bank Oradea, iar familia acestuia poate fi contactată la numărul de telefon 0746.055.294.
Totodată, să scriem un mesaj nu ne costă nimic, dar textul mesajului poate schimba oamenii în aşa măsură încât să poată readuce speranţa. Putem lăsa un mesaj de încurajare, prin care să îi arătăm acestui tânăr de 26 de ani că suntem alături de el. Din multitudinea de mesaje, va rezulta un mesaj comun, o rugăciune şi o dovadă prin care vom arăta că ne pasă de Sebi. Este momentul să nu mai fim solitari, ci să fim solidari.
În urma articolelor şi a mesajelor apărute atât în mass-media locală, cât şi pe reţelele de socializare, Sebi a primit numeroase încurajări, de la oameni simpli până la politicieni. Mesajele de încurajare pentru Sebi, pot fi trimise pe adresa cazumanitarsebastianiftimi@gmail.com sau pe pagina de facebook Iftimi Sebastian.
Iată emoţionantele mesajele pe care acest tânăr, le-a primit până acum …

,,Dacă Dumnezeu nu există şi crezi în El, NU ai pierdut nimic, dar dacă există şi nu crezi, ai pierdut totul. Be happy!:)’’ (Rodica)

,,Să dobândeşti încredere că Dumnezeu îi întăreşte pe cei slabi şi nu-şi lasă copilul să plângă de unul singur. Tot ce e mai bun în lume pentru tine. Dumnezeu să te ţină de mână.’’(Adina)

,,Sănătate! Fii tare!’’ (Ghenici Lucia Rodica)

,,Multă sănătate şi tot binele din lume. Doamne ajută!’’ (Laura)

,,Ai nădejde în Dumnezeu! Suferinţa este dată omului pentru a se întări în credinţă. Doamne ajută-ne!’’ (Anonim)

,,Totul va fi BINE.” (Anonim)

Bh ,,La mulţi ani!:) Multă sănătate, credinţă, speranţă şi puterea de a lupta învăţându-i pe cei din jur că se poate! Dumnezeu să te ajute!:)’’ (Diana Amalia Rad)

,,Dragă Sebi, cu siguranţă nu este uşor să treci prin aşa ceva, dar sunt sigură că ai oameni care îţi sunt aproape. Dumnezeu te va ajuta şi îţi va da putere să treci peste asta.’’ (Stanciu Gloria)

,,Fii optimist! Tu eşti deja un învingător.’’ (Floarea Dudaş)

,,Ai încredere în Dumnezeu. El nu te va lăsa la necaz. La mulţi ani!’’ (Ganea E.)

,,Trebuie să crezi că viaţa dăruită de Dumnezeu îţi poate aduce imensă fericire. Crede şi vei reuşi. Bate şi ţi se va deschide!’’ (Câmpean Alexandra)

,,Oricât de greu îţi este, nu uita că-L ai pe Dumnezeu alături, aşa că în momentele grele apelează la El şi nu-L uita. Dumnezeu te va ajuta să-ţi menţii echilibrul interior şi să învingi boala.’’ (Maria)

,,Dragă Sebi, ştiu că nu este uşor să treci prin aşa ceva, dar luptă pentru că Dumnezeu cu siguranţă te va ajuta şi îţi va da putere să treci peste această boală.’’ (Ana Corina)

,,Viaţa e frumoasă, meriţi să o trăieşti. Tot ce îţi propui vei reuşi. Mă bucur să-ţi spun ,,La mulţi ani!’’ (Mircea)

,,Fii tare, o să învingi. Orice se poate cu ajutorul lui Dumnezeu.’’ (Ioan)

,,Totul va fi bine. Nu te teme.’’ (Roxana)

,,Niciodată nu ştii când vine o veste bună!’’ (Romi)

,,Dragă Sebi, îţi doresc multă sănătate şi să fii tare. Nu te lăsa, Dumnezeu nu ne uită şi cu siguranţă se gândeşte şi la tine. Ai grijă de tine.’’ (Mihăilă Patricia)

,,Niciodată să nu spui că şansele sunt nule. Înlocuieşte ,,şansele’’ cu ,,nădejde’’ şi Dumnezeu îţi va fii aproape şi te va ajuta să te vindeci. Fii bucuros pentru toate, Dumnezeu ştie de ce. La mulţi şi frumoşi ani!’’ (Maria)

,,Multă sănătate şi <> ”(Raţ Robert)

,,La mulţi ani! Să ai tot binele din lume, succese, fericire şi Domnul să aibă grijă de tine. Te pup!’’ (Nicoleta)

,,Speră! Dumnezeu te va ajuta.’’ (Anonim)

,,Dragă Sebi, îţi doresc să fii puternic, să ai încredere în forţele tale şi în puterea tămăduitoare a gândului.’’ (Cătălin Pelea)

,,Dragă Sebi, îţi urez multă sănătate şi bucurie în viaţă. La mulţi ani!!’’ (Florina)

,,Dragă Sebi, eu îţi sunt alături în fiecare clipă din viaţa ta. Îţi doresc fericire alături de cei dragi. Aş vrea să-ţi redau zâmbetul şi să fii sănătos.’’ (Durdeu Patricia Elena)

,,Soarta nu e aceeaşi pentru toţi. Unii au o soartă bună, iar unii mai puţin bună. Tu eşti unul dintre oamenii cu care soarta nu e prea prielnică... dar deseori acei oameni sunt cei mai buni şi mai luptători din lume. Îţi suntem alături în lupta ta cu soarta şi nu uita că într-o zi aceasta îţi va zâmbi şi te va face fericit.’’ (Ilisie Iulia)

,,Continuă să lupţi şi nu renunţa să crezi în Dumnezeu. Minunile chiar există, iar El este singurul care le înfăptuieşte. În tot rău-i şi-un bine; priveşte partea pozitivă a lucrurilor şi alungă norii de pe cerul vieţii tale. Cu puterea minţii putem schimba lumea, trebuie doar să ne dorim!’’ (Andreea Duţ)


,,Sebi, speranţa moare ultima; eu te susţin, Colegiul Naţional Gojdu te susţine! La mulţi ani!!! ’’ (Silviu Muste)

“Îmi doresc din suflet ca tu să cunoști dragostea adevărată, ca să simți căldura prietenilor, să te bucuri de fiecare răsărit de soare, să râzi de toate lucrurile ce te înconjoară și… să trăiești cu adevărat fiecare clipă. Dumnezeu ne dă mereu ceea ce putem duce. Încrede-te în El mereu!” (Delia Ienciu)

“ Am aceeași vârstă ca tine, dar n-a avut ghinionul tău. Dacă te ajută cu ceva, poate ești creștin, zi : <>”. (Cristi)

“Sănătate multă! Îți urez o viață lungă și un <> călduros!
(Adela Bar)

“La mulți ani! Multă sănătate și este important să nu-ți pierzi credința. Dumnezeu să te ajute! (Eliria)

“Fă-te bine!♥Și La mulți ani!♥” (Camelia Ardelean)

“La mulți ani! Să nu-ți pierzi speranța; cu atâția prieteni sigur vei reuși!”
(Anonim)

“SĂNĂTATE! Suntem alături de tine! La Mulți Ani! ” (Felicia Vintila)

“Îți doresc multă sănătate, putere de a lupta cu boala, credință în Dumnezeu!
Să fii binecuvântat!” (Simona)

“Bunul Dumnezeu să iți dăruiască sănătate. Fii tare, dincolo de aparențe există o singură realitate : Bunătatea lui Dumnezeu”. (Ciprian)

“MULTĂ SĂNĂTATE ȘI FERICIRE!” (Anonim)

“Sebastian, nu numai boala lucrează pe tăcute, ci și Dumnezeu și atunci vom fi cu tine!
Cu toată dragostea mea, cu sufletul meu: Dan Puric” (Dan Puric)

“Să te faci bine, asta îți doresc!
Doamne ajută!” (Anonim)

“Suntem alături de tine!” (Fam. Marinău)

“Sebastian, un gând bun pentru tine. Să dea Domnul să te faci bine!”
(Refeanu Mihai)

“Sebi, sunt alături de tine; te vom ajuta!!” (Sanda Bălăneanu)

“Îți doresc sănătate, să fii optimist și o să mă rog pentru tine.
Dumnezeu să te ajute!” (Anonim)


“Dragă Sebi, îți doresc numai sănătate și vreau să știi că îți sunt alături.” (Claudia)

“Te susțin în lupta grea pe care o ai de dus. Ne rugăm pentru tine și îți dorim multă sănătate, putere și să treci cu bine de această boală!” (Carla)

“În clipele în care viaţa pare să fie dură, iar lumea ta e pusă sub semnul urâtului, tu... caută axa lumii tale... Ai încredere, fă din gândurile tale o frumoasă compoziţie, un poem armonios prin care să emani energie pozitivă spre viitorul tău. Priveşte în esenţa urâtului, în esenţa durerii şi încearcă să vezi frumosul - el există, dar este dependent de puterea ta de înţelegere - boala aceasta este doar o treaptă a devenirii tale spirituale...
Oricât de greu ţi-ar fi, continuă să crezi în Dumnezeu - El poate orice; tu, roagă-L să te facă bine şi crede din tot adâncul fiinţei tale că aşa va şi fi!
Boala ta nu e un lucru pus sub semnul tragediei, ci reprezintă o experienţă unică prin care poţi să creezi o punte de iubire şi speranţă care să unească pământul şi cerul... Poţi să înveţi cum să-ţi clădeşti un viitor luminos... tu, doar învaţă-ţi gândurile să prindă aripi şi să zboare spre Dumnezeu...
Sunt sigură că o dată ce te vei face bine vei privi realitatea cu alţi ochi, vei învăţa să te bucuri mult mai mult de viaţă, te vei apropia mult mai mult de Dumnezeu şi de esenţa şi adevărurile realităţii! Dar până atunci, te rog din suflet, zâmbeşte gândindu-te la clipa în care vei fi bine şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu, convins fiind că-ţi va face în curând această bucurie!!!” (Ana Bella)


„Bună Sebi,
Nimic nu e întâmplator în această lume, nici această grea încercare prin care treci tu în aceste momnete. Important este să nu-ți pierzi niciodată încrederea, credința și speranța că totul va fi bine, că tu o să fii perfect sanatos pentru că foarte mult contează starea de spirit și să nu uiți sa zâmbești deoarece râsul este soarele care alungă iarna de pe chipul oamenilor.
La Mulți Ani sănătoși și așteptăm de la tine vești bune cât mai curând.” (Teodora Tincău)

„Nu şchiu cît pot spunie cuvinchile mele, cîtă speranţă şi încreghiere pot şi-ţ' transmit, pot însă şi-ţ' zîc ce zîce c-o zîs on om dăşchiept: "Cînd Rău' ameninţă şi cuprindă tătu', înt-o sîngură clipită, nu deznădăjdui! Dumniezo nu clipeşchie niciodată!"
Mă alătur şi io ceilor care chie susţîn şi dîmpreună cu ei, cu speranţă şi încreghiere în Bunu Dumniezo, chie port în rugăciunile mele!
Doamnie ajută!” (Bace Toghiere)


„Salut! Sufletește suntem alături de tine. Să ai putere să lupți.....un adevărat luptător nu va abandona niciodată lupta...” (Alina Galiș)


„Dragă Sebastian,

Am aflat despre tine de la Cristina, fosta mea colegă de facultate , care a inițiat aceastã campanie pentru tine.
Nu pot decât sã-mi imaginez cum poate fi viața ta la 26 de ani, și vreau sã-ți transmit un gând bun, o încurajare de a nu renunța niciodatã la luptã. Știu, este greu, dar trebuie sã te trezești în fiecare dimineață cu speranța, cu credința cã vei trece cu bine peste toate. Gândurile și rugãciunile celor din jurul tau, și poate a multor oameni pe care nu-i cunoști personal se îndreaptã spre tine, așa cã nu ești singur.
Uite un site, care pentru mine a fost de un real ajutor în momente mai dificile din viață, poate te va inspira într-un fel și pe tine ( dacã nu-l cunoști deja): http://thesecret.tv/


Iți doresc ca de ziua ta de naștere să ai puterea să te bucuri de ea, iți doresc "La mulți ani" și Dumnezeu să-ți îndeplinească toate dorințele!” (Claudia Silaghi)


„Multa sănătate Sebi!” (Gavriș Raul)

„Bună. Mă numesc Cristina și sunt de vârsta ta. Vreau să iți spun să fii puternic, nu dispera, încearcă sã nu cedezi în fața bolii, orice gândire pozitivã are rezultate pozitive. Înțeleg cã e un lucru greu sã fii optimist dar dacã nu ai speranță nu ai nimic (speranța moare ultima). Îți doresc multã sanatate, D-ZEU sã vegheze asupra ta și a familiei tale și sper sã te însãnãtoșești cât mai curând.
Acest mesaj a fost scris din partea mea (Cristina) și a fiicei mele Jasmin. Îți dorim tot binele din lume.” (Cristina Pasc)



„<> (Declaraţie
de iubire - Gabriel Liiceanu)

Sebastian, nu te pot ajuta cu bani, uneori am senzaţia că nu mă pot
ajuta nici pe mine cu bani, dar te pot ajuta cu un sfat: "privește
viitorul cu speranţã şi trecutul fără regret, oricât ar fi de greu"!

În general nu rãspund mesajelor de acest gen, poate pentru că e chiar
prea dureros (am pierdut pe cineva prea devreme), dar nu știu de ce,
când am citit mesajul despre cazul tãu, mi-a fulgerat prin minte
faptul că trebuie să-ţi spun câteva gânduri bune. Şi m-am lăsat
condusă la citatul de mai sus.

Sper să reuşeşti Sebastian, datorită oamenilor care te iubesc, sã
treci cu bine de lecția durã a vieții şi să-ţi consolidezi propriul
edificiu afectiv... ştii cum se spune, poate că pe D-zeu nu-l încape
Cerul sau Pământul, dar îl încape inima omului.

Multa sănătate.” (Bianca Tanaselia)




„Dragă Sebastian,
nu te da batut
încercarile sunt pentru cei puternici
nu ești singur
oameni de peste tot se gândesc și se roagă pentru tine
Fii binecuvântat” (Cristina Scrypnyk)




„Suntem alături de tine și ai încredere că se poate rezolva și cazul tău!!!!!!!!!O să fie bine!!!!!!!!!!” (V. Coriolan)




„Sebastian,
De azi înainte vei fi cel mai fericit! Ai prieteni de nădejde care te susțin din "văzut și nevăzut"...cel mai important este că-i simți alături de tine.... le simți energia care treptat se va transforma într-un șuvoi de reconstrucție, speranță, armonie cu tine însuți și cu tot ce-i bun și frumos în jurul tãu.
Deschide larg brațele și captează din Universul mai mult sau mai puțin apropiat toate șuvoaiele de binecuvantare care se îndreaptă spre tine!
Dorim să auzim curând despre faptul că ți-ai redobândit "definitiv și irevocabil' sănătatea și bucuria tinereții!” (Diana Pelea)




„Crede, nădăjduiește, rabdă, smerește-te, iubește ca Iisus! În puterea acestor cuvinte stă toată taina mântuirii și fericirii.

Multă sănătate, încredere și putere.” (Daniela Jurjac)




„Vreau să îl rog pe domnul Sebastian Iftimi să nu iși piardă credința în Dumnezeu, sunt sigură că Dumnezeu nu îl va uita! Mă emoționeazã foarte tare astfel de povești de viață și de fiecare datã când am o problemã îmi amintesc de cei ca ți dumneavoastrã și merg mai departe! Nu vã pierdeți speranța, sunteți un luptãtor și sunt sigurã cã din aceastã luptã dumneavoastrã veți fi învingãtorul! Multã sãnãtate vã doresc!” (Smaranda Scridon)


„Dragă Sebastian,

Iți scriu acest mesaj pentru a te ruga să lupți cu toată încrederea că totul va fi bine pentru tine și să știi ca o mulțime de oameni acum și-au unit gândurile și forțele să te vadă fericit. Să știi ca acest lucru ni-l dorim toți, să te vedem fericit. Nu ezita te rog să ai încredere ca inimile noastre sunt alături de tine și rugaciunile noastre se îndreptă către Tatăl Nostru cel Ceresc, care ne iubește pe toți și ne păzește sufletele, cu Voia sa cea Sfântă.

Cu multă prețuire,”
Ioana Popovici




„Curaj Sebastian, vei trece peste toate. Suntem alături de tine.” (Gabi Antonovici)



„Fii tare, gândurile pozitive te vor ajuta să treci peste toate problemele de sănătate. Dumnezeu să te aibă sub aripa Sa protectoare!!!!!!” Numai bine (Corina Filip)


„Sebastian, nu renunţa!!!
Te aşteaptă încă multe primăveri frumoase, nu te mulţumi cu 26!
Luptă, luptă cu toate puterile tale, viaţa e frumoasă, merită trăită.
Curaj, capul sus ºi înainte!
Mã rog pentru tine.” (Agneta Pente)



„Sebi...

Cei care îți scriem nu înțelegem prin ce treci...
Prin vorbe nu reușim să te vindecăm... nu te facem bine, însa vrem ca tu să vezi că lumea e alături de tine ... să îți dăm putere să depășești acest moment... această încercare la care din pacate ești pus...
Au existat multe miracole. Așa că SPERĂ și ai încredere... CREDINȚA că Dumnezeu va face și pt tine un miracol.

MULTĂ SĂNĂTATE ! Din suflet.” (Alexandra Kriszte)



„Mă rog alãturi de tine pentru sãnãtate. Să fii încrezîtor și sigur vom reuși.
Cu drag Adi.
Multă credință și ambiție” (Adrian Bungău)


„Multă putere și să nu-ți pierzi niciodată speranța!!!” (Gabi Magdici – Timișoara)


„Dragă Sebastian,

am auzit de tine şi despre faptul că trebuie să dam glas sentimentelor noastre, sã vorbim cu tine orice dar sã nu rãmânem indiferenți:

Nu, nu rămânem indiferenți, cum am putea, când orice om este o picatură din marele ocean al vieții, un fulg din eternitatea zăpezilor polare. Suntem toți în aceași barcă, uneori aruncată pe un ocean, o condiție umană, fragilă care uneori poate părea crudă și fără sens.

Sunt totuși lucruri greu de înțeles, greu de exprimat , greu de acceptat și poate de aceea, rămânem , în fața lor, fără cuvinte.
În această lună, mai mult ca oricând m-am gândit la prietenii mei și am constatat că cei mai mulți sunt din luna februarie.
Așa ca tine.

Am mai înțeles că prietenii tăi vor să-ți facă o aniversare de suflet frumoasă.
Nu știu de ce în această lună m-am gândit mai mult ca altădată la prietenii mei din februarie.Am mulți prieteni speciali, cu suflet frumos și cald și care mi-au marcat viața prin veselie, prietenie, sfaturi, generozitate.Mă gândeam că n-am trăit degeaba (am mai mult decât dublul vârstei tale) dacă am ajuns să-i cunosc, să-i prețuiesc, să-i am alături în momentele de cumpănă. Am râs cu ei, m-am confesat, le-am spus greutățile, am plâns. Și de fiecare dată într-o formă sau alta mi-au răspuns, m-au încurajat și m-au făcut să redevin puternică.

Unul dintre ei e preot și el mi-a spus odată că Dumnezeu îi pune la încercare pe cei pe care îi iubește, chiar dacă e greu să acceptăm: Dumnezeu îi pune la încercare pe cei pe care îi iubește! Atunci îi trece prin focul oțelirii și ei devin ființe speciale, privilegiate, binecuvântate. Mai spunea acel preot că un om care suferă e un Sfânt pe care să-l respectăm, ca pe un ales al lui Dumnezeu.

Vezi, la vârsta mea, acest lucru devine un țel spre care tind, dar mi-e greu să accept și suferința.

Scuză-mă că mă confesez și-ți vorbesc de problemele mele.
Voiam doar să te întreb dacă te pot considera printre prietenii mei din februarie

Pot să mă gândesc atunci și la tine alături de ei?
Și mai voiam să-ți spun că ești un norocos: ai atâția prieteni care se gândesc la tine cu drag, vor să te facă să simți căldura inimii lor de ziua ta!
Îți doresc alături de ei un călduros:
LA MULȚI ANI!” (Maria Popescu Sturz)




„Dacă cuvintele vindecă și fac minuni, atunci eu îți doresc să ai parte de toate cuvintele lumii. Numai un om cu o tărie de caracter poate să aibe puterea și tăria ta de caracter. Probabil că îți e greu uneori.... și cred treaba asta însa faptul că ai puterea să mergi mai departe te face un om deosebit din toate punctele de vedere, un erou.Și probabil asta ești pentru mulți oameni din jurul tău. Încă o dată felicitări pentru ceea ce faci și mai ales pentru ceea ce ești....un OM în adevăratul sens al cuvântului!!!!!
Îți doresc multă sănătate și tot ce e mai bun pe lumea asta.....cu prietenie.” (Monica Blaga)





„Bună Sebastian,

Îți dorim multă sănătate, nădejde și... gânduri pozitive!” (Lia Tănase)





„Dragă Sebastian,
Am aflat de curând despre suferința ta din articolul dnei Loredana Ionas trimis de către dl George Roca. Pentru că am trecut, la rândul meu, toata viața prin necazuri care mai de care mai chinuitoare pentru suflet, nu pot decât să fiu alături de tine cu tot sufletul meu. Să te binecuvânteze bunul Dumnezeu și Maica Sa cu multă sănătate, mai ales că, în curând, va fi și ziua ta de naștere!
"LA MULȚI ANI FERICIȚI!" îți urez din toată inima alături de familia ta și te rog să citești cu toată credința această rugăciune către Maica Domnului, care face adevărate minuni.
Cu toată prețuirea mea, dorindu-ți numai bine și certitudinea vindecării grabnice,” Magdalena Albu (Rm-Sărat, jud. Buzau)





„Dragă Sebastian


Deși nu te cunosc îți doresc sănătate și un călduros La mulți ani pentru 23 februarie. ”(Gabriela Popa)




„Dragă Sebastian,

Știu că treci prin o grea încercare. Sunt alături de tine!
Mă rog Sf. Sebastian să te aiba în grija sa cea sfânta.
La mulți ani cu sănătate!

Cu drag,” Miron Erdei





„Sebastian,

Bucură-te că ai prieteni! Crede că totul va fi bine! Roagă-te și crede că Cineva acolo Sus te iubește! Ai încredere în forța binelui și atrage-l cu puterea gândului pozitiv!
Sunt impresionată de ceea ce prietenii tăi și ai mei totodată fac, și iată dovada:

http://www.bruxellesmission.org/index.php?option=com_content&view=article&id=1109:loredana-iona&catid=38:romania&Itemid=67

dă click pe acest link și o să ajungi la revista Bruxelles Mission unde am publicat textul trimis de Loredana Ionas și colegii ei de la ziarul Crișana! L-au citit mii de oameni în fiecare zi și azi este pe prima pagină a revistei noastre!
Suntem mii de oameni din lumea întreagă cu gândul și sufletul alături de tine și ne rugăm pentru ca Dzeu să te vindece și să-ți dăruiască sănătatea , cel mai frumos cadou pe care îl putem primi de la Divinitate.

Când ai timp, te rog răsfoiește paginile revistei noastre, o să găsești multe lucruri frumoase care merită citite...

La sfârșitul acestei luni voi ajunge în Oradea și mă voi întâlni cu Loredana Ionas, omul sufletist care a transmis în toată lumea mesajul din revistă. Dacă nu va fi posibil să te întâlnesc, îi voi lăsa Loredanei un volum de poezie pe care tocmai l-am scos de câteva zile și pe care o să ți-l dăruiesc cu tot dragul.

Sebastian, te rog fii optimist! Uite, la Sânmartin, există un suflețel de doar 5 anișori, care a trecut prin ceea ce treci tu , se numește Rareș... Acum este bine, cu tot greul prin care a trecut, mergem înainte, Sebi dragă! Pentru Rareș am făcut eu ceea ce face azi Loredana pentru tine și n-am făcut mare lucru... altcineva a fost ARTIZANUL vindecării lui...

Suntem mulți oameni cu suflete deschise alături de tine, crede-mă!
Dacă primești acest mesaj și simți că trebuie să-mi scrii două rânduri, scrie-mi! Dacă-mi lași un nr de telefon te voi suna și vom încerca să lucrăm împreună pentru tine, cu mentalul și energia reconectivă... asta doar dacă dorești și vrei să încercăm.

Mă bucur că am avut ocazia să-ți scriu și îți doresc sănătate, încredere în tine și în Dzeu, putere de a trece cu bine peste această încercare și multă, multă voință și curaj!!!

Cu prietenie,”

Georgeta Resteman
Redactor www.bruxellesmission.org






„Să plouă încet asupra ta cu picături de fericire/Să fie visul tău un zbor de împlinire.../Povara vieții să-ți fie car cu sănătate.../Să-ți fie sufletul scăldat în stropi de bunătate../Să ai oricând în drumul tău un soare zâmbitor/Să ai alături chipuri dragi și-un înger păzitor! LA MULȚI ANI!” (Onuta Stefura)




„Dragă Sebastian,
Numele meu este Cati.Nu are importanţă câţi ani
am, Balzac spunea că o femeie are atâţia ani câţi arată.
Îţi scriu aceste rânduri, pentru că am întâlnit nişte oameni minunaţi
care sunt alături de tine şi acum fac şi eu parte dintre acei oameni
norocoşi. Pentru aceasta îi mulţumesc la Dumnezeu. Sunt convinsă că El
lucrează şi prin oameni. Dacă eşti de acord cu cele ce îţi voi scrie,
te rog să îmi răspunzi imediat. Eu am o prietenă nemaipomenită,o doamnă
doctor care face tratamente alternative, cu multă credinţă în
Dumnezeu, cu multă iubire pentru semeni, la ajutorul căreia am apelat de
mai multe ori şi a răspuns cu dăruire. Tratamentele dânsei sunt absolut
GRATUITE. Toţi suntem copiii luminii şi nu suntem abandonaţi. În măsura
în care doreşti, te rog să scrii sau să suni la telefon 0745 203 105
sau 0770136667 .Te îmbrăţişez cu drag.Cati” (Minecan Ecaterina)





„Dragă Sebastian,

E greu să priveşti in trecut şi să vezi fericire, dar e nemaipomenit să priveşti in viitor şi să vezi o fericire adevarată. Suntem alături de tine, iar lumina divină cu siguranţă se va revărsa asupra ta. Ştii de ce?... Pentru că Dumnezeu, văzând că eţti o persoană deosebită, a decis să te lase alături de noi să ne araţi că tu poţi răzbi in orice situaţie. Da...vei reuşi să il readuci la viaţă pe acel Sebatian plin de culoare vie si energie! Sper doar să ai încredere că Dumnezeu lucrează prin oameni, oamenii care în aceste momente grele sunt alături de tine cu tot ce au mai bun in ei. Zâmbeşte! Fii pozitiv! Viaţa te aşteaptă cu nerăbdare, aşteaptă să îi araţi că tu eşti stăpân pe ea. Vei reuşi să învingi toate problemele, sunt sigură de acest lucru, doar tu mai trebuie sa fi sigur! Muuuuultă fericire sufletească şi muuuuuuultă sanatate!!!!Cu muuuult drag Mary:)

ZÂMBESTE...VEI REUŞI!!!” (Maria Lup)





"Să pot să ierţi
când altul te inşeală
Să te ridici
când altul te doboară
Să poţi păstra ce alţii vor să arunce
Să râzi chiar dacă inima iţi plânge
Şcald tu să ramâi
chiar dacă afară ninge
Aceasta este arta de a învinge!"
(Schiller)
Iti doresc să fii un învingător şi să ai putere de a trece peste orice greu
La mulţi ani!
Cerul să te ocrotească şi să te călăuzească spre fericire
Cu respect,” Gabi Ghiurău


„Sebi,
Viaţa e prea frumoasă ca să nu merite trăita clipă de clipă! Vreau sa ştii ca şi noi suntem alături de tine ,ne vom ruga pt.tine şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor cu suflet mare vei trece şi acestă nouă încercare!Să te ajute Dumnezeu! şi pt. că tot se apropie ziua ta iţi urăm LA MULTI ANI şi multă sănatate!
Şi eu am un fiu de 16 ani care de aproape 10 ani luptă zi de zi cu un diabet insulinodependent, dar suntem bucuroşi ca ne avem unii pe alţii şi ne bucurăm de fiecare zi petrecută impreună!” (Emil Pușcaș)



"Salut Sebastian!

Am citit despre situaţia în care te afli de la Cristina. (am fost colegi in facultate). Nu ştiu cum e să suferi de anemie aplastică, si nu pot să zic ca te înteleg, dar te cred!
Pe 23 februarie o să implinesti aceeaşi varsta pe care o s-o împlinesc si eu in septembrie, aşa ca iţi doresc din suflet La mulţi ani sănatoşi, si impliniţi, si mă rog lui Dumnezeu să facă lucrul ăsta!
Pentru ca eu nu merit mai mult decât tine ceea ce am, şi dacă mi-a dat totul pe gratis, sunt sigur ca nu-i este greu sa-ţi redea şi ţie sănătatea!
O să încerc să vin la concertul organizat in scopul strângerii de fonduri pentru tratamentul tău, şi mă rog tot lui Dumnezeu să îi facă sensibili pe toţi oamenii care au bani destui să doneze ca tu să poţi incepe tratamentul!

La muţi ani !!!înca o dată, sper să primeşti cadouri faine, să te bucuri de ele, si Dumnezeu să te vindece aşa cum ştie el mai bine!
Fii incurajat!!!" (Adrian Bumbaş)




"Cred că nu pot face mare lucru cuvintele..doar DUMNEZEU poate,să ai încredere şi să vorbeşti cu EL!" (Adrian Neacşu)


"Dumnezeu sa-ţi dea viaţa si să te facă sanatos! Sa traieşti şi să fii fericit si iubit! LA MULTI ANI!!!" (Diaconu Mihaela Carmen)


"Pentru Sebastian Iftimi,


În astfel de momente de cumpănă nu putem să ne gândim pentru tine
decât la cele mai înălţătoare gânduri de încurajare.

Psalmul 31.7: „Fă-mă să mă veselesc şi să mă bucur de îndurarea
Ta, căci vezi neputinţa mea, ştii neliniştea sufletului meu”. Prin
aceste cuvinte sunt deopotrivă descrise neputinţa şi neliniştea ce te
cuprinde adeseori în faţa realităţilor vieţii. Dar mesajul plin de
speranţă este că Dumnezeu niciodată nu te va lăsa să fii copleşit
de către realităţile negative cu care te confrunţi. Bucuria
interioară te va însoţi ori de câte ori îţi vei întoarce
„privirea” minţii către bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu.

Câteodată luptele sunt exact ce ne trebuie în viaţă. Dacă Dumnezeu
ne-ar permite să trecem prin viaţă fără nici un obstacol, ne-ar face
să devenim infimi. Nu am fi niciodată la fel de puternici cum am putea
să fim. Nu ceda, rămâi ferm, şi Dumnezeu poate să te uimească.!

Cabinet Preşedinte

Radu Ţîrle


“Mulţi ani cu sănătate, dragă Sebi, multe rugăciuni împlinite şi bucurie alături de cei dragi, toate condimentate cu mulţumire! “ (Daniela)


“Dragă Sebastian,

îţi trimit un mic cadou care sper să te încante. de altfel sper să am ocazia sa iţi urez personal un sincer LA MULTI ANI


http://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/legea_rezonantei.htm”

(Daciana Nica)

„Dragă Sebi,
Îţi doresc din suflet multă sănătate şi fericire. Fie ca Dumnezeu să îţi presare drumul vieţii cu cele mai minunate şi multicolore flori.
Întregul oraş îţi trimite toată energia pozitivă şi toţi ne rugăm ca tu să treci peste aceste momente grele.
Astăzi, de ziua ta, trebuie să fii cel mai fericit om de pe Pământ.
La mulţi ani!” Patricia Pelea






5 comentarii:

  1. Incredere.. bucurie.. fericire in suflet, pentru o persoana a carei incredere in sine nu a cazut niciodata, pentru o persoana la care curajul a ajuns la un nivel la care multi doar cu gandul pot ajunge, pentru o persoana pe care cu Siguranta Dumnezeu nu o va lasa pur si simplu si isi va intoarce privirea si tot ceea ce e mai bun, catre Tine, prieten drag.. Ani multi cu sanatate !!! Remus Buri

    RăspundețiȘtergere
  2. Incredibil... câtă lume i-a scris! Sper sa se faca bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. printre mesajele primite de Sebi l-am regăsit şi pe cel trimis de tine...mulţumesc :-*

      Ștergere
  3. Da...am simţit multă bucurie când am citit mesajele...sper să primească şi mâine la fel de multe, dacă nu mai multe...Doamne ajută să se facă bine cât mai repede!!!

    RăspundețiȘtergere